Nu-mi iubesc ţara. Şi când spun “nu-mi iubesc ţara” nu mă refer la bogăţiile şi locurile frumoase pe care le are. Mă refer la oameni. Nu-mi iubesc ţara din cauza lor. Vorba-aia “Avem o ţară frumoasă, păcat că e locuită…”
Înainte de a citi, a se vedea şi ACEST articol.
Azi, în tramvaiul 41, au urcat (fără nicio exagerare) 14-15 ţigani (masculi şi femele, ca la câini) cu fuste-nflorate şi pălării. Pe lângă faptul că vorbeau foarte tare, într-o limbă romanes combinată cu româna stâlcită, puţeau într-un hal ce nu poate fi descris. Eram prins în locul din faţa uşilor, acolo unde nu sunt scaune. E doar o bară de care să te ţii. Eu, o colegă şi o doamnă mai în vârstă eram prinşi între libidinoşi şi bară.
Una dintre ţigănci se apropie de mine din ce în ce mai mult, printre oamenii care cu greu făceau faţă mirosului şi zecilor de cuvinte ce ieşeau din gura ţiganilor la fiecare 5 secunde, şi, pe un ton ţigănesc şi libidinos, scărpinându-se de zor în cap, ţiganca deschide gura:
– Aulo, ci mî mânâncăăă, cre’că am elergie d-aia…
Colega mea completează, în şoaptă:
– Cre’că păduchi ai! În secunda doi am deschis geamul, chiar dacă se făcea curent ca pe Everest, şi mi-am strecurat uşor nasul pe geam. Era bine. Puteam să chicotesc de păduchii ţigăncii şi să iau puţin aer. Mă simţeam prins până la gât într-un vas mare, umplut cu căcat, în care dacă mă mişcam puţin puteam să mă înec.
La staţia următoare, colega coboară. Mă pupă şi încearcă încet să-şi facă loc printre fustele-nflorate. Coboară. Uşile se închid iar tramvaiul porneşte către următoarea staţie. Începe adevăratul “show”:
– Da’ ce căutaţi la mine în buzunar? Spuse o femeie, uimită de tupeul jegos al ţigăncilor. Una dintre ele răspune:
– Da’ nu băgăm noi mâna-n buzunar, eşti nebună? Între timp altă jegoasă o controla pe la spate.
– Şi tu ce cauţi la mine în buzunar? Se răsteşte din nou femeia. Ţiganca răspunde.
– Da’ ce-ai fomeie, că nu’z fură niminea nimica!
Din dreapta mea, alt om are aceeaşi problemă:
– Da’ scoateţi, dracu, mâinile din buzunare, că m-aţi controlat peste tot!!! Vine şi răspunsul:
– Noi nu băgăm, vere, mâna-n buzunar, noi la carici băgăm, ăhă!
Toată lumea începu să murmure. Că s-au urcat să fure, că au prosoape pe mâini şi-aşa mai departe. În tot acest timp, nişte două jegoase se tot împingeau în mine. Simţeam că nu mai coboară. Una dintre libidinoase întinde mâna să închidă geamul, pe motiv “că-l ia curentu’ pă băiat” (băiatul fiind eu). Îi pun o contră, proptind mâna în geam şi îi zic:
– Nu-i problemă, măcar să se ducă mirosu’!
– Aşa e, hare dreptate băiatu’, miroase rău aici’şa, care-o fi mâncat usturoi? Aulu, da’ urât miroase!
Cât de jegoasă, nesimţită, libidinoasă, nespălată, incultă, crescută în grotă să fii şi să spui că miroase urât rău în tramvai, când defapt tu puţi ca un căcat proaspăt fabricat?
Din nou staţie, jegoşii au coborât din tramvai, când au văzut că oamenii s-au prins de treabă.
Când am vorbit anul trecut despre ziua rromilor şi de manifestarea tribală şi jegoasă a lor, mi-a sărit lumea în cap. Că sunt plin de stereotipii şi că sunt rasist. Nu, nu sunt rasist, nu am nimic cu ţiganii care s-au integrat in societate şi au înţeles cum trebuie să te porţi ca lumea să te accepte, ba chiar mai mult să-ţi fie prietenă. Am ceva cu toţi jegoşii, nesimţiţii, care prin comportamentul grotesc, badjocoritor, tribal, din junglă, vor să demonstreze că li se cuvine totul. Nu nu li se cuvine totul.
E simplu. Dacă vrei să ai bani, munceşte. Dacă vrei să te respecte lumea în tramvai, respect-o şi tu pe ea, nu îi băga mâna în buzunar. Dacă vrei să nu mai miroasă în tramvai, spală-te!
Mai rău e că multora dintre români li se pare amuzant acest comportament, unii chiar îl adoptă. Fură, nu se SPALĂ, le ascultă muzica la maxim în tramvai şi chiar vorbesc pe tonul ăla jegos de mahala.
Tot azi, în faţa unui cazinou, nişte patru giboni stăteau cu uşa deschisă la o Dacia 1310. Din casetofonul maşinii se auzea o voce de puradel neajuns la pubertate, cântând “Malaezia s-a terminat şmecheria…”.
Şi-acum urmează: Priveşte partea bună. Sunt şi oameni buni în România. Nu sunt numai ţigani în România. Nu sunt, dar ceilalţi îi imită.
Oamenii râdeau de reclama pe care şi-o făcea Gogu’ ăsta, dar şi cumpărau. Că-aşa e-n piaţă, trebuie să ştii cum să-ţi vinzi marfa…
)
