Când dorm, de obicei visez aberaţii, nicidecum lucruri la care mă gândesc sau întâmplări de care să fiu fericit. Acum două zile, subconştientul meu a încălcat regula şi m-a aruncat într-un vis frumos, un “vis folkist” .
De ce vis folkist? Am visat că eram undeva la munte, exact ca-n reclamele de la Ciuc. Şi nu ştiu cum s-a făcut, că Mircea Baniciu era acolo. Am luat autograf, am cântat cu el la chitară (ţin minte şi ce cântec ) “Canarul”). Era atât de real, din păcate doar vis . Important e că m-am trezit fericit
Să-ţi întinzi picioarele pe birou. Să închizi ochii. Să asculţi folk. Să-ţi foloseşti imaginaţia şi să interpretezi sensul versurilor în gând. Să adormi. Aşa te relaxezi…
Am promis că revin azi cu o continuare. Am cam întârziat puţin . Un pasaj din revistă care mi-a plăcut mult
“Nu ştiu când a trecut un an. Începe Ducu Bertzi. Tot îmi vine să-l sun să discutăm de una, de alta, să-i văd poziţia într-o anumită chestiune.”
Alta care m-a amuzat şi mi-a plăcut: Era punctual: “Apropo de ora de spectacol, aveam un concert în Bucureşti la orele 19:00, iar Moţu era prins într-o întâlnire. Mă sună: <<Am plecat, ajung în timp. Fără panică.>>. După cinci minute, alt telefon: <<Sânt pe Calea Victoriei, la Amzei. Ajung.>>. După alte cinci minute, iar telefon: <<Sânt la hotel Bucureşti, fără panică.>>. Când am văzut că a făcut două sute de metri în cinci minute, m-a apucat panica şi am închis telefonul. A ajuns în timp şi mă dojeneşte: <<Te-am tot sunat să-ţi spun că ajung, dar nu mi-ai răspuns.>>.
La ultimul spectacol, la 14 iulie 2007, la Mediaş, Moţu era extrem de slăbit. “Ieşise din spital special ca să vină. Eu îi dădusem calendarul cu spectacole până în toamnă. Nu puteam să-i spun să nu vină. Anda şi doctoriţa lui i-au spus că se amână. M-a sunat şi i-am confirmat că se ţine. I-am spus: <<Hai să-l scurtăm!>>. El: <<Nu, facem spectacolul Întreg.>>.
“Înainte de a urca pe şcenă mi-a spus: <<Cred că nu pot să recit.>>. Asta mi-a spus totul despre ce va urma. La final a coborât greu, ajutat de noi şi de Emil, şoferul şi omul lui apropiat. Ne-am îmbrăţişat şi a plecat spre Bucureşti. A fost ultima oară când ne-am văzut. Acum nu ne-au mai rămas decât câteva poze, un spectacol filmat, multe amintiri şi deseori <<Cum spunea Domn Profesor…>>”, încheie Ducu Bertzi.
Pe malul Iordanului, după un ritual biblic, Moţu i-a botezat pe toţi pentru a doua oară (vezi imaginea din stânga).
Şi o parte, tot din revistă, care mi-a plăcut mult:
“Ce să însemne folkul? Un om cu o chitară? Asta s-ar putea să însemne bluesul. Un om care îşi cântă propriile compoziţii? Şi la blues se întâmplă lucrul ăsta. Folk este destul de apropiat de folclor… Să fie oare nevoia de cultură a unor oameni care şi-au pierdut calitatea de ţărani şi n-au dobândit-o încă pe cea de orăşeni? Să fie o întoarcere la origini, pentru că în Antichitate versurile erau spuse acompaniate de un instrument, ceea ce se numeşte melopeea? Folkul să însemne numai cântecele de protest? O melodie populară cu autor cunoscut? Cine ştie?! S-ar putea să însemne toate la un loc…”
Astăzi, ediţia de colecţie a Jurnalului Naţional a fost cu Florian Pittiş, aşadar, nu o puteam rata. Bineînţeles, am pus-o pe maică-mea să cumpere foarte de dimineaţă, să nu cumva să pierd o aşa ediţie .
Treabă bună face Jurnalul Naţional cu ediţiile astea de colecţie (am şi ediţia cu Mircea Baniciu ) şi o aştept pe cea de lunea viitoare cu Roşu şi Negru.
În revistă sunt prezentate interviuri şi scurte povestiri foarte interesante, în care oameni ca Nicu Alifantis, Andrei Şerban, Ovidiu Dumitru, Mircea Vintilă şi mulţi alţi prieteni ai lui Moţu Pittiş, povestesc despre el.
“Moţu era o maşină de entuziasm mereu transpirând de viaţă. Nu putea să stea în parc pe o bancă să se uite la pomi şi la păsărele. Se sfâşia, dădea încontinuu, foarte greu de spus ce primea înapoi. Era fragil, vulnerabil, romantic. Mă-ntreb dacă toţi cei cu care lucra ştiau cu adevărat cine a fost MOŢU? Părul lui lung era o mască ce-l ascundea. Era menit să nu-l vezi şi să intri în el. Era un vulcan. Şi era fragil” spunea Andrei Şerban.
“Mi s-a părut a fi întruchiparea a tot ce-mi puteam imagina despre cum arată cineva, căruia i-a pus Dumnezeu mâna pe cap” spunea Nicu Alifantis
“Era un vulcan. Nu dormea, nu mânca… trăia în teatru. În alt spaţiu nu putea respira. Se sufoca” – Andrei Şerban
“A te certa era modul lui de a-ţi spune <<Te iubesc!>>. Niciodată nu am fost mai liberă, mai puternică şi mai talentată ca atunci când m-a certat el.”- Emilia Popescu
Moţu era un suporter înfocat al clubului Rapid. Era Preşedintele Senatului Clubului Aristocratic Rapid.
Ăsta a fost aşa, ca un prim episod, restul VA URMA, probabil mâine dacă e timp, mai sunt foarte multe de spus şi de amintit despre al nostru Moţu, puţin luat dar acum trebuie să dorm
Anca Ţurcaşiu spunea la Antena 2: ”Mă deranjează că mulţi tineri ştiu cine e Simona Senzual, dar nu ştiu cine e Mircea Baniciu.”
Şi dacă tot veni vorba de Mircea Baniciu:
Ca un păienjeniş tăcerea se întinde prin unghere,
Câteva raze mai clipesc stinghere, prin unghere.
Şi iată, visul vine pe furiş şi intră în odaia mea, tiptil, ca un copil,
Pe la fereastră, ca un bătrân cântând din flaut, trece, vântul rece…
Cu atâtea vise în traista lui albastră…
Tăcere… Ochii zilei s-au închis.
În seara asta, ce-mi mai spui tu-n vis,
Te-ascult, vorbeşte-mi, dar încet, încet şi mult!
Şi vorba ta să semene tăcerii.
Ca să nu uit de emisiunea “Gaz pe folk”, de pe TVR2, de la ora 23:00, mi-am setat alarma de la telefon să sune la ora 23. M-am gândit că ar fi folositor un program care să mă anunţe ceva şi când stau la PC. Am căutat şi am găsit.
Talking Time Keeper este mai mult decât o agendă.
Talking Time Keeper (TTK) este un program distractiv care vă ajută să vă creaţi voci care să vă anunţe la alegere data sau ora, cu un singur click sau la anumite intervale de timp. Are incluse voci deopotrivă feminine si masculine.
.
) “Canarul”). Era atât de real, din păcate doar vis 
