Ziua „fecioarei de fier”

4 august 2008 se anunţa o zi mare, ziua pe care o aşteptam de foarte mult timp. Am plecat de-acasă pe la 4 şi ceva. Am ajuns în staţie la 136. Câţiva m-au întrebat de bilete (dacă mai sunt la stadion, cat or costa şi altele despre concert). Am mai dat de câţiva fani în maşină, care nu ştiau să ajungă la stadion (probabil nu erau din Bucureşti). Le-am arătat drumul şi m-am dus să schimb nişte bani. Calea 13 septembrie era populată de plete cu tricouri negre inscripţionate „Iron Maiden” şi nu numai. Unii oameni erau miraţi, nu prea inţelegeau ce se întâmplă, unii mai tineri râdeau cu gura până la urechi şi simulau un headbanging (c-aşa se glumeşte în Bucureşti). Nici nu am numărat câţi oameni treceau pe lângă mine şi citeau miraţi: Ir…o…n Maai…den (Da, bă, prostule, Iron Maiden, ştii să citeşti!).

Intrarea

Cu intrarea s-a întârziat puţin, dar primii 2000 de fani, printre care m-am numărat şi eu, au fost „răsplătiţi” cu câte un jeton – Un jeton valora 2,5 lei, iar berea costa două jetoane (5 lei), cum a fost la Metallica. M-am aşezat cât am putut de aproape şi mi-am savurat berea, aşteptând trupele din deschidere.

Lauren Harris

Când a urcat pe scenă, am rămas puţin „gură cască” (Mamă ce fată are Steve ăsta :)), probabil ăia din primele rânduri salivau). Instrumentiştii plini de viaţă şi cu chef, Lauren şi ea parcă, dar nu a fost ceva nemaipomenit (poate că nu-mi place mie genul). O voce de fetiţă cuminte… Mă rog, pentru prima trupă care a deschis showul mi s-a părut cât de cât OK.

     Trooper

Au mulţumit publicului şi le-au fost recunoscători – „Datorită vouă suntem aici!”. Fanii au cântat versurile împreună cu trupa. Coiotu le-a adresat fanilor un „Bună seara prieteeeeni!!!”, după stilul Iris. Costumaţie nouă pentru Trooper… În sfârşit… Se anunţa o seară mare pentru că mai era foarte puţin până ce legenda Iron Maiden trebuia să urce pe şcenă.

Iron Maiden

Ecranele au pornit. Se puteau vedea poze şi filmări din turneu cu formaţia Iron Maiden. Showul a început şi fanii „au sărit în aer”, aceştia cântând versurile pe tot parcursul concertului. E imposibil de reprodus în cuvinte care era atmosfera acolo. Poate că cel mai bun concert al anului în România. Care mai de care se ridica pe vârfuri să-l vadă pe Eddie când a ieşit pe scenă cu arma în mână, cum Bruce Dickinson alerga pe scenă de la un capăt la altul, cum flutura steagul şi cum îşi „juca rolul” în minunata „piesă”, care a ţinut aproximativ două ore. Fiind chemaţi de fani, membrii Iron Maiden s-au întors pe scenă de două ori. Publicul ar fi fost în stare să stea pe stadion toată noaptea, dar din păcate nu era posibil. S-a văzut ca Bruce Dickinson, împreună cu ceilalţi membri, s-au simţit extraordinar, iar publicul deasemenea. Ar mai fi multe de spus, cei care au fost prezenţi ştiu asta. A fost şi s-a dus, aşteptăm şi AC/DC la anul şi putem să rămânem cu sufletul împăcat.

     Toată lumea fericită

Şi când spun toată lumea fericită, nu mă refer doar la cei care au fost la concert. Am urcat in 136. Cam goală maşina, mai erau 2-3 persoane prin spate. La prima staţie se urcă o gaşcă de 7-8 tuciurii, cu tricourile pe umăr de la căldură. Se aşază care cum apucă vorbind tare şi făcând seminţe şi floricele pe jos. Unul dintre ei mă întreabă: – Auzi, ai fost la airon me, ăştia? – Da! – Auzi, da’ ăştia sunt satanişti d-ăia? – Nu, sunt rockeri! – Aaa… şi ce înseamnă asta „m/”, că am văzut la toţi? I-am dat un răspuns simplu, încercam să evit discuţia: – Rock! – Aaa… bine… Se apropia staţia unde trebuiau să coboare cocalarii. Coboară… Nu închide şoferul bine uşa că îi văd pe toţi cum făceau semnul rock on şi strigau spre mine „airon me!”, fericiţi că au învăţat ceva nou. Încă un concert metal în Bucureşti şi se dau maneliştii pe heavy-metal. O seară spectacol, deci. SCREAM FOR MEEE ROMANIAAA!!! m/   Poze: www.metalhead.ro

5 responses to “Ziua „fecioarei de fier”

  1. trag si eu aceeasi cocluzie ca si tine: toata lumea fericita si da, probabil cel mai bun show al anului in Romania.

  2. acum arata-mi tricoul cu trooper (revin la vdtv joi
    sa ne spuna cum se vede bruce de aproape :)..

    si ..DA..cel mai bun show al anului in ro.

  3. Acum m-am prins si eu ce insemna „a.f.”, probabil de la oboseala n-am bagat de seama de prima oara :D. Multumesc de comentarii si abia astept sa-i vad din nou in emisiune. O seara buna! 🙂

  4. Un “flashback” in istoria Iron Maiden: Concert PAUL DI’ANNO de la Bucuresti http://www.krudd.ro/2009/09/15/up-date-concert-paul-di%E2%80%99anno-bucuresti/

  5. Pingback: Iron Maiden - istoria s-a repetat | snapto.eu

Lasă un comentariu