Tu şi marea şi-atât

Era apus de soare şi era răcoare. Stăteai ghemuită pe o piatră mare, aşezată la marginea mării. Marea era liniştită, usor portocalie de la soare. Şi tu erai liniştită. Şi tu şi apa păreaţi gânditoare.

Parcă vă povesteaţi viaţa una celeilalte. Eraţi ca două prietene foarte apropiate. Vă înţelegeaţi doar prin privit. Vă jucaţi una cu cealaltă – Tu aruncai pietricele în ea. Ea arunca stropi spre tine, dar niciodată nu te atingeau. Poate o făcea intenţionat, te adora…

Ai zâmbit luminos. Ea a răspuns prin valuri line. Ai oftat tu. A oftat şi ea, liniştindu-şi valurile. Ţi-au picat câteva lacrimi. A-nceput să plouă. Plouă mărunt, semn că şi marea e cuprinsă de lacrimi.

Am vrut să intervin, să întreb ce se întâmplă, dar n-am vrut să vă deranjez, n-am vrut să stric ceva. Vă înţelegeaţi atât de bine… M-am mulţumit privind, dar nu mai rezistam. Când m-am hotărât să intervin, şi tu, şi marea aţi dispărut.

Am deschis puternic ochii, m-am ridicat din pat, amorţit, m-am dus spre fereastră şi-am privit departe. Ploua…

Anunțuri

3 responses to “Tu şi marea şi-atât

  1. frumos. 🙂 Se pare ca esti si romantic din cand in cand,am dreptate? 😀

  2. Nu stiu ce sa zic… Si eu am o banuiala 😛

  3. Deși nu întotdeauna intre înfățișarea mării și dispoziția mea este o lagătură, totuși ne influențăm când suntem fața in fața…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s