A vorbi e uşor

     De multe ori am vorbit despre accidente, crime, oameni moţi, sânge şi-aşa mai departe. Fie că am vorbit cu un prieten, în glumă, fie că am discutat despre o ştire cu sinucideri sau alte ştiri asemănătoare, mi s-a părut întotdeauna un lucru banal, care nu mă poate speria. Nu m-am ferit niciodată să vorbesc despre aşa ceva, nu m-a speriat simplul fapt că am vorbit, deasemenea nici filmele cele mai horror sau crime.

     Azi, pe la ora 14:30, cu aproximaţie, coborând din tramvaiul 41, pe Virtuţii şi, bineînţeles, traversând strada pe partea cu Sir, am observat mulţi oameni strânşi la un loc, salvare, pompieri şi poliţie. Mi-am dat seama că e vorba de un accident. Am încercat să trec în mare viteză şi m-am uitat în altă parte, nici nu ştiu dacă a fost grav accidentul. Nu suport să văd aşa ceva pe viu. Am văzut că erau câţiva care făceau poze cu telefoanele mobile, dar am încercat să nu văd ce fotografiază. Am mai văzut un motor roşu. Probabil iar un accident de motor. Totuşi, sper ca nimeni să nu fi păţit nimic şi să se fi ales doar cu o sprietură.

     Mi-am dat seama cât de uşor îmi e să vorbesc şi cât de greu îmi e să mă confrunt cu aşa ceva pe viu. Dealtfel eu n-am văzut în viaţa mea, pe viu, un om mort. Defapt o singură dată, dar eram prea mic să înţeleg (la decesul bunicului). Întotdeauna m-am ferit să văd aşa ceva.

     Deci, dacă e cineva care ştie ce s-a întâmplat azi, lângă Sir, să lase un comentariu! Merci!

Anunțuri

One response to “A vorbi e uşor

  1. Pingback: Nu mai vreau! « snapto’s blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s