Un loc de relaxare, fără „ţărani de oraş”

Până să ajung la locul respectiv, trebuie să înţelegem ce înseamnă ţăranul de oraş. Ţăranul de oraş nu e un simplu ţăran care, de ceva timp, locuieşte la oraş. Nu. E acel orăşean care, probabil, s-a născut la oraş, nu are nicio treabă cu satele, dar, cu toate astea, e mult mai kitchos şi mult mai prost crescut decât un ţăran original.

Acum ne-am familiarizat cu termenul „ţăran de oraş”. Cu siguranţă multă lume îşi doreşte ca măcar pentru puţin timp să scape de aceşti indivizi care indispun din toate punctele de vedere. Bineînţeles că e foarte greu să nu îi întâlneşti. Sunt prezenţi în parcuri, pe străzi, pe oriunde aproape.

Să nu o mai lungesc – Grădina Botanică. Nu mai fusesem de ani buni şi nici nu mai ştiam cum arată. Intrarea e 5 lei, iar pentru elevi, studenţi şi pensionari 2 lei. Are locuri în care pur şi simplu te simţi pe drumuri de munte, flori, copaci interesanţi, apă, peşti, linişte, e şi muzeul botanic în interiorul grădinii. Deci, te poţi relaxa mult mai bine decât într-un parc normal, în care ţăranul de oraş va trece voios pe lângă tine, ascultând ultima manea apărută.

Şi e lume bună înăuntru, cu siguranţă. Ce naiba, dacă era şi Morrison pe-acolo… :))

Anunțuri

4 responses to “Un loc de relaxare, fără „ţărani de oraş”

  1. Cat ti-a dat Morinsomn pentru reclama? 😀

  2. @iCs: La banii mei, stau eu la mana lu’ Morrison? :))

  3. ce faci fratica? tre sa ma duc si eu pacolo. pff da Morrison asta nu te-a recunoscut :D, fraier omu
    te-am pupat vere

  4. Bai, deci aici e vorba de gradina botanica :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s