Cine n-are duşmani… să-şi facă!

Un lucru pe care îl urăsc la manelişti este ăla că trebuie să aibă duşmani neapărat. Chiar dacă nu există nimeni care să-l duşmănească pe manelist, acesta va inventa pe cineva. Nu ştiu de ce. Probabil că altfel nu s-ar mai regăsi în versurile pe care le ascultă zi de zi.

Eu nu prea scriu despre manelişti de obicei. Prima dată pentru că nu mă interesează şi a doua oară pentru că nu mă deranjează, atât timp cât nu îmi fac nimic şi nu interacţionează cu mine în mod neplăcut. Dar azi au făcut-o şi, drept urmare, trebuie să scriu despre ei. Şi-acum să vă relatez o întâmplare:

Deci, cum eram eu aşa în maşină, pe scaunul din dreapta şoferului, mă plesneşte peste urechea tot dreaptă, un vuiet de manea. Şi cum eram eu aşa plictisit şi pleoştit de la căldură, n-aveam chef de încă o amărăciune, aşa că am acţionat şi am apăsat butonul magic: ăla care ridică geamul. Maşina se opreşte uşor la semafor, iar în dreapta se opreşte la fel de uşor o maşină albastră, în care se afla şi exista în acelaşi timp o familie de romi: ea conducea, el era în partea dreaptă, iar copilul în spate. Distracţie maximă pe ritmuri de manele. Bine că am închis geamul, zic în gând. Doamna conducătoare se uită spre mine şi zice râzând, cu o voce pe care drept să spun n-am auzit-o, dar am citit pe buze:

– Ai închis geamu’, n-asculţi manele?

– Nu, zic eu, dând din cap şi zâmbind tâmp.

A urmat o demonstraţie de smecherie din partea soţului, care a dat manelele mai tare şi a început să chiuie şi să pocnească din degete. Pe sistemul, las’ să vadă ei că le fac în ciudă şi le-arăt io cum se procedează când închizi geamul politicos, ca să nu mai auzi o aşa capodoperă muzicală. Aşa fac ei. Nu pot să conceapă că nu îţi place ce fac ei. Dacă nu faci ce fac ei, eşti un prefăcut. Tu de fapt când ajungi acasă dai drumu’ la Salam regheton ţa. Manelistul nici nu s-a gândit că, eu poate ascult manele şi îmi plac, dar în momentul ăla n-aveam chef să aud.

E ca şi când ai viola-o pe o duduie, ea şi-ar strânge picioarele, iar tu i-ai spune, sigur pe tine: „Las’ că ştiu eu că-ţi place, dar nu recunoşti!”

Dar suntem noi răi şi nu tolerăm ţiganii, maneliştii şi ţăranii împuţiţi, când ei nu sunt deloc agresivi. Suntem răi, foarte răi şi urâcioşi, cu bieţii oameni!

Anunțuri

4 responses to “Cine n-are duşmani… să-şi facă!

  1. ma…nujt,da am vaga impresie ca o sa-ti rupi ceva cat de curand=))

    dak nu ti-ai si rupt deja ceva…

  2. sa nu cobim, zic :))

  3. Mihai Alexandru

    Sa nu ai nimic cu ei, tu’le muma in cur sa le f*t…ar merita un Israel al lor cu Zid Chinezesc electrificat si sarma ghimpata imprejur, pazit de gardieni cu mitraliere…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s