Cerşetori şi naivitate #3

Aseară, pe la opt fără ceva, aşteptam tramvaiul 41, să mă duc în Ghencea. „Ciong Tâng” era şi el prin staţie. Fuma şi înjura de zor, nu ştiu pe cine. N-ai cum să nu-l ştii pe „Ciong Tâng” dacă mergi des cu tramvaiul 41. E un băiat mai chelios, care se dă mut sau aşa ceva şi îngână o melodie într-o limbă ştiută numai de el, după care merge prin tramvai, că doar-doar i s-o face milă vreunui cetăţean „cu frică de Dumnezeu”. Cântă, sau recită, ceva de genul „ciong tâng a baaaa ze tong sân ma aaa eeeee”. Drept urmare, eu l-am poreclit „Ciong Tâng”.

M-am mirat când l-am auzit că înjură foarte bine. Chiar zicea înjurăturile cu o dicţie pe care donşoara Nuţi Băsescu ar putea fi invidioasă. Am urcat în tramvai, vorbind la telefon. În câteva secunde, un domn pe la vreo 50 de ani, la gât cu un lanţ de aur, ce doar la câine cred că mergea pus, îi întinde nişte bani şi spune tare, cât să audă toată lumea:

– E şi el amărât, săracu, nu poate să vorbească…

Probabil lumea din tramvai se înduioşase. Mă opresc din discuţia de la telefon şi îi spun, tot tare:

– Da, mai devreme înjura în staţie!

– Ăsta, vorbea? întreabă binefăcătorul, mirat.

– Ăsta, ăsta, îi zic.

Intervine şi o donşoară:

– Da, da, vorbeşte bine, că m-a întrebat şi pe mine cât e ceasu’! Atunci, binefăcătorul zice încet:

– E, atunci mi-am luat ţeapă. Asta e, o mai luăm!

Ciong Tâng, te-am demascat, fraiere! Ne vedem în 41!

Anunțuri

6 responses to “Cerşetori şi naivitate #3

  1. poate ti-o iei intr-o zi, in tramvaiul 41, de la protectorii lui ciong tang (am crezut initial ca vorbesti de un chinez). ai grija cand si cum iti bagi nasul unde nu-ti fierbe oala. sau invata karate :))

  2. @cristina: norocul meu… amenintari am primit si cred ca o sa mai primesc in continuare. deci, sunt obisnuit :))

  3. Deci Ciong Tang traieste! Dar nenea ala cu parul alb care mergea cocosat mai e pe traseu?

  4. Daca la mosu’ ala cu pixuri cu calendar te referi, traieste. Dar s-a mutat pe 32 :))

  5. Ce ma dezgusta…
    Exista mai multe tipuri de cersetori.
    1.Copiii.
    1.a : copiii cersetori cuminti
    1.b : copiii cersetori RAI(cu un efectiv mai mare decat cei de la punctul a ) care stiu sa : injure , sa scuipe, sa te blesteme pe tine si pe tot neamu, smd.
    Partea proasta e ca , fiind mici, naivi..copiii pot fi usor manipulati…. obligati sa cerseasca… exploatati.
    Crescuti intr-un mediu de mahala, limbajul si atitudinea vor fi, ca urmare foarte condimentate.
    Haa, imi amintesc odata.Traversam si eu strada…pe la trecerea de pietoni…cand unu’mic asa, de vreo 11 ani ? Imi pune !piedica! frate, ca nu i-am dat nimic.
    In general sunt o fire linistita , dar acum regret ca nu l-am sifonat putin.In fine, nici nu am chef sa ma trezesc cu toatî șatra dâ țâgani in fata blocului.

    2.Adultii
    In general ii gasesti prin locuri publice foarte circulate…statii , spitale, gari etc.

    Stii scuza aia cu mi-am pierdut portofelu ?
    Sau aia cu …. mi- au furat banii si n-am cum sa -mi cumpar bilet dă tren?
    Sau aia, cu vrajitoarele, ursitoarele… să-ti ghicesc în palmă..sa-ti dea Dzeu sanatate… aa, o sa ai parte de unu’ saten cu ochi verzi :)) (in timp ce piranda…incet, subtil, isi vârî mana in traista fraierului …)

    Eiiii, cam asta e…

  6. @Ioana: Cunoastem, cunoastem. Eu credeam ca nu se mai poarta, dar vad ca moda aia revine :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s