Nunţi, botezuri şi înmormântări

Urăsc tradiţiile mioritice din tot sufletul, mai ales atunci când particip la ele. Poate că din cauza asta urăsc şi nunţile. Nunţile la români oricum sunt triste şi pline de clişee.

Peste cânteva zile trebuie să merg la o cununie. Eu, de 21 de ani, de când exist pe-acest pământ, nu ştiu dacă am fost la vreo cununie. Poate să fi fost când eram prea mic să-mi dau seama că mă aflu la o cununie. Drept urmare, am întrebat o fată cam ce se face la o cununie şi am precizat că de data asta nu fac mişto. Şi după ceva râs am aflat că doi cetăţeni merg la primărie şi trebuie să aibă martori. Deja mă simt ca martorii lui Iehova, pe care îi urăsc de asemenea. Dar promit să fiu cel mai martor dintre martori!

Apoi va trebui să merg la nuntă. La nunţi sigur am fost când eram mic şi îmi aduc aminte că au fost foarte triste. Da, ştiu, e ciudat că n-am mai participat la evenimente de-astea, dar nici n-am un neam numeros. Din nou o să mă îmbrac în costum la 30 şi ceva de grade, mişto. Am auzit că n-o să fie cu „cica laca cichi cea”, deci un plus. Măcar atât. Dacă nu e nici cu dansul pinguinului e şi mai bine.

Şi acum să spun şi de ce nu îmi plac mie nunţile la români. Un prim lucru ar fi că cel care face nunta, întotdeauna va respecta toate tradiţiile de rahat, doar ca să mulţumească cetăţenii veniţi la eveniment. E nunta ta omule, faci ce vrei. Dacă vrei să asculţi Mozart şi să dai din mâna dreaptă ca şi când ai dirija, apoi să dansezi rumba, aşa să faci! Tu trebuie să te simţi bine, pentru că e nunta ta. „Păi, ştii, că vin oamenii şi nu se simt bine, şi apoi vorbesc despre nunta mea, că a fost de rahat”. Arată-le muie şi adu-le aminte că, printre clişeele lor de rahat, se numără şi „nunta trebuie să fie cea mai frumoasă zi din viaţa ta”. Şi, ca o zi să fie una fericită, trebuie să faci ce îţi place ţie. Deci, dansează rumba, prieten drag!

Apoi mai e un lucru: femeile trecute de 40 de ani au impresia că dacă nu se aude o lăutărească la nuntă, aia nu e nuntă. Aşa se făcea nunta la matale la ţară, bre, că eraţi înapoiaţi şi comparabili cu oile. Nu trebuie să facă lumea la fel pentru că, argument: AŞA SE FACE!

În rest îmi place la nunţi…

PS: revin cu subiecte vesele! rămâneţi pe snapto.eu, pentru că, nu-i aşa, nici nu ştiţi ce pierdeţi!

Anunțuri

3 responses to “Nunţi, botezuri şi înmormântări

  1. mare dreptate ai cu faptul ca nunta trebuie facuta sa-ti placa tie nu altuia…de aceeiasi parere sunt si eu…e nunta mea, e unica in viata(daca ai noroc sa nimeresti persoana potrivita:D), de ce sa mi aduc aminte de ea cu dispret? si pana la urma ce conteaza ce zice lumea? nu traiesc cu lumea si nu de lume o sa vreau sa mi aduc aminte peste ani. lumea sa faca cum vrea ea cu nuntile ei, ale copiilor, nepotilor s.a.m.d.
    I’ve been there…si daca nu ai caracter destul de puternic ca sa iti infrunti parinti sau socrii nu e deloc de bine…

  2. ei, mai vedem noi cand te-oi insura tu :d

  3. Pingback: Ritualuri idioate: botezul | snapto.eu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s