Interviu de revelion cu nea Costel

Am stat de vorbă, despre revelionul din acest an, cu nea Costel, un român tipic:

Bună ziua! Îl avem alături de noi pe nea Costel, un român adevărat, cu familie şi copii. Ia zi, Nea Costele, ce vei face matale de revelion?

nea Costel: Deci, o să stau acasă cu nevastă-mea. Ne mai uităm la televizor, că am auzit că dă ăştia manele acu’, dă revelionu’ ăsta, la proteveu’. Măcar atăta să facă şi ei pentru noi, că dăstul îşi bate joc dă noi tot anu’. Ce să facem şi noi? Mâncăm şi noi, punem masa… Bem un vin, o şampanie, cât dă îmbelşugată să fie masa, ca la orice om, nu?

Şi aveţi multă mâncare? Adică e o masă mai specială presupun…

nea Costel: Avem, avem… Avem multă mâncare, băutură, tot ce să poate… Măcar dă revelion să te simţi bine, nu? Că dacă nu mănânci bine dă revelion, dă Crăciun şi dă Paşte, atuncia când?

Păi şi cu ce e mai specială masa asta de revelion faţă de celelalte mese din timpul anului? Adică de ce trebuie să existe atâta mâncare şi băutură într-o singură zi?

nea Costel: Trebuie! Păi o dată e revelion pă an. Râde şi lumea dă tine dacă n-ai un porc, o tobă, o piftie, o aia… Acuma profităm şi noi că am cumpărat toate astea şi mâncăm şi bem… să ne simţim bine, ce să mai. Punem o muzică, mai jucăm, mai bem, ca orice om, nu?

Copiii? Stau şi ei acasă sau merg la petreceri, pleacă pe undeva?

Copiii, unii pleacă, alţii stă cu noi acasă. Fata aia mare cică să duce la nu ştiu ce discotecă d-astea cum e acuma: Bondu, Bamdu, dracu să le ia că pă vremea mea era una singură, lângă primărie şi nici n-avea nume pocite ca astea dă azi… de, eram dă la ţară, eram mai înapoiaţi. Lasă că era mai bine pă vremea noastră. Ştiam dă ruşine, ştiam dă toate. Păi ăştia ce ştie, să să ducă la Bandu, dracu să-l pieptene, cum i-o zice, să cheltuie bani şi să stea pă calculator toată ziua dă i-a chiaunit dă tot, nu mai ştie nici dă şcoală, dă nimic.

Mai e ăsta micu… Robert, ia vino mă-ncoa! Ăsta stă cu noi acasă, că e mic. Să uită şi el cu noi la televizor, îi dăm să mănânce, să mai joacă pă calculator la împuşcături sau ce face el acolo şa… Ce să facă, dacă e mai mic… Şi băiatu, ăla mijlociu, e supărat că nu-l ia soră-sa la discotecă cu ea. Io i-am zis, stai mă dracu acasă, că aia e mai mare, are douăj’ dă ani, tu n-ai nici optişpe împliniţi şi vrei Banduuri? Şcoala nu-ţi place…

De Crăciun v-aţi simţit bine, a fost frumos?

nea Costel: Dă Crăciun cam supăraţi. Am chemat salvarea dă două ori. O dată la mine şi o dată la nevastă-mea. Ne-a fost cam rău noaptea.

Păi de ce, ce s-a întâmplat?

nea Costel: Io ştiu ce s-a-ntâmplat? Doamna după salvare i-a zis lu’ nevastă-mea că cică ar fi mâncat prea mult. Da’ io nu cred aşa ceva… Cre’că era invidioasă când a văzut că avem atâta mâncare, io aşa zic. Că doar am mâncat şi io tot ce-a mâncat şi ea. Acuma, asta e, bine că nu s-a întâmplat ceva mai grav.

Şi la mine am chemat-o că… am băut şi io niţel mai mult, ca orice om acuma, doar era Crăciunu’. Că cică, îmi zice femeia după salvare, mai aveam puţin şi dădeam în comă alcoolică, că treburi, că să fiu mai cumpătat. Invidie, asta e… Da’ ce, eu nu ştiu cât am băut? Fugi, domne, că n-aveam cum să păţesc aşa ceva… Da’ aşa e românu invidios.

Am înţeles. Mulţumim mult pentru interviu şi vă dorim un an nou bun şi cu multe împliniri!

nea Costel: Sărbători fericite, sănătate şi numai bine! Şi bani să vă dea Dumnezeu, că dacă n-ai bani nu vezi că nu mai poţi să faci nimic?

PS: nea Costel nu există în realitate, dar parcă pare atât de cunoscut

Sursă foto: blog.kinoma.com

Anunțuri

One response to “Interviu de revelion cu nea Costel

  1. Asta era,invidia :)))Pai asa sunt majoritatea romanilor :)) Eu tot nu inteleg cu ce e mai speciala seara de revelion,am inteles ca e o singura data in an,dar tot o singura data e fiecare zi din an :))) De revelion petrecem ca a mai trecut un an??ca am mai imbatranit?? Mie mi se pare ca o seara oarecare,tot asa trece,poti petrece in oricare alta zi cu prietenii si poate fi mult mai fain decat seara de revelion,cred ca nu avem nevoie de un pretext pentru a ne simti bine…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s