Aţi distrus melodiile bune

Pare că omul a fost creat pentru a fi prost, prostit, manipulat, înşelat şi spălat pe creier. Mor când văd că televizorul, radioul şi presa conving oamenii că un căcat miroase frumos. Pe bune acum, dacă de mâine până la Crăciun ar spune la televizor şi la radio că se pot face sarmale din căcat, oamenii n-ar mai avea de ce să tragă apa la vece.

Aşa se întâmplă şi cu muzica. Dă-i cretinului o melodie şi spune-i că e mişto şi că îţi place. Se va pişa pe ea şi îşi va zice în gând „ce melodie de căcat mi-a dat ăsta, sper să moară în chinuri”. Să audă el aceeaşi melodie la radio, timp de două-trei zile, că o va considera cel mai mare hit din toate timpurile.

Idioţii pământului au nevoie de confirmări. Trebuie să le confirme televizorul sau radioul când o piesă este hit. Numai aşa nu o vor desconsidera. Dacă bagă mâine Metallica la radio, jumătate din manelişti vor descoperi o nouă trupă mişto, care din păcate nu dă dedicaţii pentru nuntaşi. Şi din cauza oilor ca ei începi să urăşti melodii mişto. Îmi vin deja trei exemple în minte şi nici nu m-am chinuit:

1. I Follow Rivers – Melodia originală de la Lykke Li nu o asculta nici pulea. S-a făcut mix după ea ca să poată cocalarul să dea din popou în club, s-a băgat la radio şi în cluburi, toată lumea iubeşte melodia. Remixul are 32 de milioane de vizualizări pe youtube, originala are 19 milioane.

2. Somebody That I Used to Know – Am aflat-o de la Adi Despot, când a scris despre ea pe Mixtopia. Nu prea o ştia nimeni şi ţin minte că în ziua aia am pus-o pe Facebook fără să primească vreun „like”. Au aflat oamenii de radio de ea, li s-a părut interesantă, au dat-o pe radio, normal că s-a făcut mix după ea, dintr-o dată toată lumea iubea melodia şi se auzea pe tot Lipscaniul, în toate cluburile de cefoşi.

3. Reckoning Song (One Day) – Am aflat întâmplător de ea, acum vreo lună şi ceva, de pe un blog, de la comentarii, unde aruncase cineva un link, întâmplător. Şi mi-a plăcut. Şi am arătat-o şi altora şi au fost atât de entuziasmaţi încât probabil că n-au mai ascultat-o niciodată de atunci. Am tot aşteptat să o găsească oamenii de radio şi să le-o bage pe gât. Şi, când credeam că m-am înşelat şi că melodia asta va scăpa fără să fie ucisă, au băgat-o în nu ştiu care reclamă. Şi văd că lumea a început să posteze link-ul cu melodia şi pe Facebook. În curând se va auzi şi la radio şi în cluburile de pulărăi cu trei cefe de pe Lipscani. Şi nu poţi să o mai asculţi, că te gândeşti, fără să vrei, la ceilalţi care o ascultă. Şi îi urăşti şi îţi vine să vomiţi. Pe ei.

Aţi distrus-o şi pe-asta, scârbelor!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s