Pe proşti tu îi alegi

„Mai bine prost între deştepţi decât deştept între proşti” mi se pare o zicală care pe cât este de veche, pe atât este de bună. Să accept prostie şi ignoranţă sunt sătul. Refuz să mai accept lucruri doar de dragul de a fi bun. Dacă să fii bun înseamnă să fii de acord cu toate lucrurile, atunci oricine poate să mă numească „om rău”.

O să încep prin a-i desconsidera pe toţi oamenii care se uită la emisiuni imbecile, cu asistente şi neveste de parveniţi, pe toţi oamenii care încă mai ascultă manele, când există atâtea genuri de muzică, pe toţi oamenii care sunt oi bete şi aleg să fie, să se îmbrace şi să se comporte cum e la modă, doar pentru a fi populari şi pe placul cuiva. Din cauza lor există toate astea. Din cauza lor şi din cauza noastră, a celor care tolerăm, trecem cu vederea şi chiar ne amuzăm, în loc să ignorăm.

Eu nu mai vreau să mă înconjor cu proşti. Dacă te înconjori cu proşti, cu timpul devii prost. Pe Facebook am început deja cu unfriend-urile. Cluburile de fiţe şi de căcat comercial am început să le părăsesc. Prefer să stau în casă şi să mă scarpin în cur decât să merg şi să dau bani unui club care în mod normal nu aş vrea să existe.

Lumea înjură Facebook-ul pentru că sunt proşti pe el. Dar pe proşti poţi să-i triezi. Scapă de ei şi atunci Facebook-ul va fi un loc măcar puţin mai bun. Dacă dai un link către o melodie bună, sau către o poezie, sau către orice altceva cultural, sau cu umor, sau care ajută în orice fel, păi atunci Facebook-ul e de bine, nu e de rău. Depinde cine îl foloseşte. Dacă mă sună toţi imbecilii, asta nu înseamnă că telefonul e un dispozitiv pentru proşti. Pe proşti ţi-i alegi singur.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s