Steve Vai, magie și muzică

Marți-seară am fost la concertul pe care Steve Vai l-a susținut la Arenele Romane, în București. A fost a patra oară în România, din câte știu eu, semn că îi place ceva aici. Am fost la concert, recunosc, mai mult din curiozitate. Mi-am zis că a venit de atâtea ori în România și l-am ratat de fiecare dată, așa că cine știe dacă îl mai prind pe la noi.

Eu nu am chitariști preferați. Îmi plac mai mulți, fiecare are stilul lui, fiecare e interesant, unul mai tehnic, altul mai rapid, altul mai „cu feeling” și tot așa. Mă enervează topurile cu chitariști și nu le văd rostul. Mulți sunt buni, diferite sunt gusturile. Chestia cu „să vedem care e mai bun” mă depășește pentru că nu îmi pasă care e mai bun.

Spuneam mai sus că am fost la concert mai mult din curiozitate, pentru experiență și pentru momentul de live al unui mare chitarist. Hai, frate, să vedem ce poate să facă unu’ cu o chitară! Și a putut foarte bine. Prefer oricând concertele cu trupe și soliști vocali în locul celor strict instrumentale. Mi se pare că starea transmisă de voce împreună cu instrumente ajunge la mine mult mai bine decât cea transmisă doar de instrumente.

La Steve Vai te uiți ca la un magician care vine pe scenă, își scoate jobenul (chitara în cazul nostru) și începe să facă trucuri cu care îți ia mințile. Te uiți la el și te fascinează. Îți spui „Uau, ce poate să facă omul ăsta cu chitara aia, ce sunete poate să scoată, ce ritmuri, ce improvizații!” Dar, la fel ca pe magician, e frumos să îl vezi de aproape, să îi urmărești fiecare mișcare, mai ales a mâinilor.

Steve Vai pentru mine se încadrează în categoria lucrurilor pe care le faci o dată, ți-au plăcut mult, te-au fascinat, dar nu vrei neapărat să le repeți. Eu unul nu aș mai plăti bilet din nou pentru un concert Steve Vai decât dacă l-aș putea privi de la doi-trei metri de el.

M-am uitat pe vreo două cronici de concert și nu prea s-a vorbit nimic despre concertul propriu-zis. Poate pentru că nu ai ce să spui despre el. Pe mine m-au întrebat câteva persoane cum a fost la concert, dar mai mult de „foarte tare, mi-a plăcut” nu am avut ce să zic. Omul ăla căntă perfect, „își face numărul” și pleacă, nu e ca și cum ai fredona melodiile cu el sau ai face alte lucruri pe care să le ții minte. Dacă nu ar fi fost ploaia aia de aproximativ un sfert de oră nici nu stiu despre ce s-ar fi scris în cronicile de concert.

Sursă foto: infomusic.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s