Eternul derby, eterna prostie

La fotbalul românesc nu prea mă mai uit, în principiu pentru că mă plictisesc și pentru că îmi provoacă o stare de nervi combinată cu scârbă. Mă mai uit, totuși, la meciurile considerate derbyuri pentru că acolo ambiția și dorința jucătorilor sunt mult mai mari decât în partidele normale și așa mă tot mint că voi vedea un spectacol fotbalistic.

După ce în ultimul meci în care Steaua și Dinamo s-au întâlnit s-a întâmplat ca suporterii dinamoviști să arunce cu torțe și alte obiecte în teren, partida fiind la un pas de suspendare, mă gâdeam că a fost o lecție și nu se va mai întâmpla iar. Nici nu stiu de ce sunt așa optimist, mai ales în privința suporterilor.

Mai întâi suntem melancolici, după care ne batem

Evenimentul a fost deschis de coregrafia dinamoviștilor, aceștia afișând un careu și o tribună iar deasupra lor ridicându-se Cătălin Hîldan și Florea Dumitrache, aceștia având aripi de înger, pe un fundal sonor de pace. Am observat că lumea a fost impresionată de coregrafia dinamoviștilor deși pe mine nu m-a prins treaba asta. Nu știu cât de încurajați s-au simțit jucătorii pentru că momentul mi-a părut destul de trist.

Bineînțeles că după fundalul sonor melancolic, cartonașele colorate care formau imaginea cu careul și tribuna și cei doi îngeri deasupra, aceste suflete minunate au aruncat torțele în teren. Ceva ciudat? Nimic! E ca și cum te-ai duce la înmormăntare, participi la ritual, toată lumea e tristă și liniștită iar când ieși din cimitir începi să arunci cu lumânări în oameni. O arzi cu mesaj, cu pace, liniște, după care te piși pe tot ce ai făcut și începi să faci scandal. Atât te duce, atât faci.

Mi se pare penibil să nu poți să bați un corner pentru că din tribună sunt aruncate obiecte și nimeni nu ia măsuri. Veneau brichetele în Bourceanu iar arbitrii îi făceau semn să bată cornerul mai repede. Nu contează că nu putea să se concentreze să trimită mingea în careu, el trebuia să lovească mingea aia mai repede. Nu știu în ce țară se mai întâmplă așa ceva fără ca nimeni să nu ia măsuri.

Diferență mare, scor mic

Jocul a fost românesc, cu Steaua mult peste Dinamo din punct de vedere al jucătorilor, dar diferența de scor mult prea mică. Mentalitatea românească îmi pare ceva de genul „Ne chinuim, înscriem de două ori, după care îi desconsiderăm, nu mai tratăm meciul cu seriozitate și apoi ne chinuim să nu fim egalați”. Steliștii mi s-au părut mult prea relaxați după 2-0, aceștia ratând toate ocaziile pe care le-au avut. Lufturi de Liga III, driblinguri de curtea școlii, pase greșite și alte bâlbe. Norocul steliștilor a fost că Dinamo nu a reușit să își creeze mari ocazii.

Normal că nu au lipsit ghiorlăniile de după meci. Mihai Stoica purtându-se ca un copil arogant, Mulțescu criticând arbitrajul pe nedrept și făcând declarații penibile cu privire la golul lui Latovlevici, scandal prin vestiare și altele. Dacă ar fi să fac un filmuleț cu toate lucrurile întâmplate mai sus, aș pune pe fundal o manea. Ar descrie cel mai bine situația: laude, dușmani, scandal, drame și prost gust.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s