Emoția vinde și manipulează

În ultima perioadă apar din ce în ce mai multe filmulețe cu oameni ai străzii care, aparent, sunt mai darnici decât oamenii de rând. Știți scenariul: se duce un individ la niște oameni care mănâncă, spunându-le că îi este foame iar ăștia nu îi dau din mâncarea lor. După care unui om al străzii i se dă mâncare ca mai apoi cineva să vină să îi ceară din ea, urmând ca acesta să ofere din mâncarea lui.

Ce înțelege lumea din asta și la ce îi face pe oameni să se gândească? Păi la faptul că un om al străzii este mai darnic decât un om de rând. OK, am dat naștere unei idei prind demonstrație. La prima vedere, e clar, ăla sărac e darnic și a dat din mâncarea lui, ăla înstărit nu. Așa-zișii înțelepți vor invoca banalițățile clasice: Dar ce răi și cruzi sunt oamenii care au! Dar ce înseamnă să știi ce e foamea! Dar ce răi suntem noi, în loc să fim buni!

La ce folosește asta? La absolut nimic. Nu schimbă nimic cu nimic. Doar că lumea dă click-uri,  toți înțelepții distribuie mai departe, toată lumea e de acord cu o idee creată din nimic, pentru nimic, care nu ajută la nimic. Probabil îi ajută pe unii cu niște vizualizări și pe alții cu niște aprecieri pentru faptul că au fost de acord cu o idee.

Cum stă treaba de fapt? Păi poate eu mi-am luat de mâncare și nu am chef să o împart cu unul care vine să îmi ceară din ea (îmbrăcat, încălțat, mai în formă decât mine și gata de muncă). Cerșetoria, îmi pare rău, nu prea o agreez. Probabil că așa sunt și ceilalți oameni. M-am așezat să mănânc, pentru că mi-e foame și nu vreau să fiu deranjat de cerșetori. Dacă asta mă face rău, îmi pare rău să aflu asta despre mine.

Că omul ăla de pe stradă dă din mâncarea pe care a primit-o și el, da, e drăguț din partea lui, dar nu îl face mai special. Poate îi e frică să nu și-o ia în barbă. Ne emoționăm din scenarii aranjate din care nu învățăm nimic, și dăm click, și distribuim, și ne implicăm în nimic. Asta ne face speciali.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s