Tag Archives: concert

Kings of Lion, acești Bon Jovi din 2011

Mai știți când a fost concertul Bon Jovi în România, în 2011? Vuia Facebook-ul de poze și filmulețe despre asta, brusc, România transformându-se într-un fan club. Știa lumea două melodii, și alea din greșeală, dar toți se entuziasmau de concertul ăsta, părând fani până la moarte.

Astăzi am senzația că văd reluarea episodului de atunci – Kings of Leon schimbând actorul din rolul principal. Cum s-au transformat toate pițipoancele în fane, postând cascade de poze și filmulețe cu așa zisa distracție… Știau „Sex on fire”, din cluburi și de la radio, iar hipsterii șefi încă vreo 3-4 melodii, că au fost curioși și au cercetat, dar brusc formația asta e Dumnezeu pe pământ.

În vreo lună toată lumea o să uite de trupa asta, dar acum pe Facebook-ul meu curge cu diezkingsoflion, iar eu am stomacul sensibil. Bleaaah!

Anunțuri

De ce nu fac poze la concerte

Oamenii au rămas în urmă chiar dacă tehnologia a evoluat, probabil pentru că au dat de aparatura modernă mult mai târziu decât aceasta a apărut și, precum un copil, sunt nerăbdători să o folosească. Nu spun că e un lucru rău faptul că oamenii nu au posibilitatea să țină pasul cu tehnologia, până la urmă nu toți își permit aparatura de ultimă generație. Dar e penibil să mergi cu căruța prin oraș când există transportul în comun. Așa și cu pozatul și filmatul cu telefonul mobil cu cameră de 1,3 megapixeli la concerte.

1. Nu ai de ce să faci poze la concerte, mai ales dacă le faci cu telefonul mobil. De ce? Păi sunt o grămadă de jurnaliști și fotografi profesioniști care vor pune pozele pe internet imediat după concert. Pozele lor vor fi la o calitate mult mai bună decât ale tale făcute cu râșnița ta, deci nu are rost să te chinui să pozezi de la 50 de metri distanță și să îi deranjezi și pe cei din spatele tău care se chinuie să vadă ceva din concert.

2. Nu ai de ce să filmezi la concerte. Dacă faci asta cu telefonul mobil, cu atât mai rău. De ce? Chiar dacă nu vei găsi pe internet filmări de la concertul respectiv, vei găsi de la altele cu siguranță, la o calitate mult mai bună decât cea a telefonului tău mobil. Știu, e alt concert, dar oamenii ăia fac același lucru și aproape același show. Mi se pare o prostie să te chinui să filmezi părți din concert, să fii atent la cum iese filmarea în loc să te uiți la oamenii de pe scenă, că pentru asta ai venit până la urmă, și să le strici vizibilitatea celor din spate pentru nimic.

Argumentul cu „vreau să am și eu o amintire de la concert” nu mi se pare argument. Amintirea nu trebuie neapărat să iasă din telefonul tău mobil din care nu se înțelege nimic. Și nu cred că se va trezi cineva după zece ani să spună „Hai să mă uit la pozele/filmulețele pe care le-am făcut acum zece ani la concert, nu înțeleg nimic din ele, dar îmi amintesc”.

Iron Maiden – istoria s-a repetat

Au trecut cinci ani (fără câteva zile) de când Iron Maiden a concertat ultima dată în București. Atunci am așteptat ziua concertului cu sufletul la gură, acum am fost cât de cât entuziasmat că revăd, după cinci ani, trupa pe care mă mândream că o ascult. După cum am mai spus, nu mai sunt de mult timp fan al muzicii cu monștri și draci. Și asta nu cred că e din cauza vârstei sau pentru că au trecut vremurile liceului când eram rebelul neînțeles ci doar că, pur și simplu, simt să ascult altceva acum.

2008-2013

Revenind la concert, nu pot să nu fac o comparație cu cel de acum cinci ani, doar nu le-am văzut degeaba. O să încep cu prețul biletelor care acum mi s-a părut foarte scump: în anul 2008 am dat 75 lei pe un bilet la Gazon B iar acum am dat 170 lei pe un bilet la Normal Circle (cel mai ieftin). Distanța am impresia că a fost cam aceeași și totuși am dat cam de două ori și ceva mai mult pe bilet. În anul 2008, dacă transformăm jetoanele în lei, o bere costa 5 lei; acum o bere a costat 7 lei, deci și aici mai scump. În ciuda prețurilor ridicate și a faptului că Iron Maiden a mai fost în România, și nu numai o data, a fost lume multă la concert. Am înțeles că au fost peste 15000 de spectatori, iar având în vedere că e un concert heavy-metal zic eu că e un număr mare. Spectacolul aș spune că a fost cam la același nivel, foarte bun de fiecare dată.

Organizarea

Menționez că mi-am cumpărat bilet de la locul concertului, fără nicio problemă, fără să stau la coadă. De asemenea nu am stat la coadă nici la intrare. Jetoanele valorau 7 lei, orice produs era un jeton (hot-dog, bere, suc, apă). Faza amuzantă e că jetoanele erau roz la un concert heavy-metal. Magazinele erau peste tot în jurul mulțimii dar făceau față cam cu greu. Am observat că unii au fost nemulțumiți de cozi, mie mi se pare că a fost doar vina spectatorilor, cozile formându-se din cauza numărului mare de oameni care își luau câte un produs. Vrei să nu se formeze cozi imense sau să nu fii nevoi să stai la coadă? Atunci cumpără-ți de la început cât știi că ai nevoie. Mi se pare prostie să-ți iei o bere, apoi să îți amintești că îți este foame și vrei hot-dog, după care mai vrei o bere și încă una și în final să te plângi că se mișcă încet vânzătorii. Și chestia asta e valabilă pentru toate concertele.

Concertul

Când am ajuns eu, a început să cânte Vodoo Six pe care nu îi mai auzisem niciodată, nici live, nici înregistrat. Nu prea le-am dat atenție dar mi s-a părut că sunetul a fost foarte bun, spre deosebire de cel al formațiilor românești pe care le-am auzit în Piața Constituției, la care cu greu înțelegi ce cântă. Se vede când o trupă cu atitudine urcă pe o scenă, Anthrax reușind să capteze atenția publicului și să îl aducă mai aproape. Și la ei sunetul mi s-a părut foarte bun, lucru care m-a bucurat pentru că dacă formațiile din deschidere se aud foarte bine, e clar că formația principală o să fie cel puțin la fel ca sunet. A venit și un cover după AC/DC – piesa T.N.T. pe care publicul a primit-o cu mare plăcere.

Despre Iron Maiden ar fi cam degeaba tot ce aș povesti, așa că încerc să fiu scurt. Iron Maiden e pentru pasionații de rock, e pentru nostalgici și copiii lor, e pentru elevii care studiază chitara electrică. Pare pentru toată lumea, dar chiar nu e. Nu prea are rost să povestești despre un asemenea concert unui om care nu e din „peisaj”, de-asta nici nu am vorbit nimănui despre asta. Solourile de chitară, decorurile, publicul și tot spectacolul nu se pot povesti. Ele se simt acolo, mai ales dacă le înțelegi.

foto: infomusic.ro

Steve Vai, magie și muzică

Marți-seară am fost la concertul pe care Steve Vai l-a susținut la Arenele Romane, în București. A fost a patra oară în România, din câte știu eu, semn că îi place ceva aici. Am fost la concert, recunosc, mai mult din curiozitate. Mi-am zis că a venit de atâtea ori în România și l-am ratat de fiecare dată, așa că cine știe dacă îl mai prind pe la noi.

Eu nu am chitariști preferați. Îmi plac mai mulți, fiecare are stilul lui, fiecare e interesant, unul mai tehnic, altul mai rapid, altul mai „cu feeling” și tot așa. Mă enervează topurile cu chitariști și nu le văd rostul. Mulți sunt buni, diferite sunt gusturile. Chestia cu „să vedem care e mai bun” mă depășește pentru că nu îmi pasă care e mai bun.

Spuneam mai sus că am fost la concert mai mult din curiozitate, pentru experiență și pentru momentul de live al unui mare chitarist. Hai, frate, să vedem ce poate să facă unu’ cu o chitară! Și a putut foarte bine. Prefer oricând concertele cu trupe și soliști vocali în locul celor strict instrumentale. Mi se pare că starea transmisă de voce împreună cu instrumente ajunge la mine mult mai bine decât cea transmisă doar de instrumente.

La Steve Vai te uiți ca la un magician care vine pe scenă, își scoate jobenul (chitara în cazul nostru) și începe să facă trucuri cu care îți ia mințile. Te uiți la el și te fascinează. Îți spui „Uau, ce poate să facă omul ăsta cu chitara aia, ce sunete poate să scoată, ce ritmuri, ce improvizații!” Dar, la fel ca pe magician, e frumos să îl vezi de aproape, să îi urmărești fiecare mișcare, mai ales a mâinilor.

Steve Vai pentru mine se încadrează în categoria lucrurilor pe care le faci o dată, ți-au plăcut mult, te-au fascinat, dar nu vrei neapărat să le repeți. Eu unul nu aș mai plăti bilet din nou pentru un concert Steve Vai decât dacă l-aș putea privi de la doi-trei metri de el.

M-am uitat pe vreo două cronici de concert și nu prea s-a vorbit nimic despre concertul propriu-zis. Poate pentru că nu ai ce să spui despre el. Pe mine m-au întrebat câteva persoane cum a fost la concert, dar mai mult de „foarte tare, mi-a plăcut” nu am avut ce să zic. Omul ăla căntă perfect, „își face numărul” și pleacă, nu e ca și cum ai fredona melodiile cu el sau ai face alte lucruri pe care să le ții minte. Dacă nu ar fi fost ploaia aia de aproximativ un sfert de oră nici nu stiu despre ce s-ar fi scris în cronicile de concert.

Sursă foto: infomusic.ro

Linkin Park în Bucureşti (cronică de concert)

De la Linkin Park, acest nume sonor în lume, mă aşteptam la mai mult. Mai mult ce? Nu ştiu, mai mult orice.

Când eram la coada de la intrare, pe scenă erau Phenomenon. Mi se părea că se aude şi se cântă slab şi nici nu ştiam cine cântă. Eu ştiam doar de Zdob şi Zdub în deschidere. Aflu azi că băieţii la care nu am reuşit să ajungem erau Phenomenon, o trupă foarte tânără. Am avut bilet la Gazon B, deci oarecum departe.

Ne-am luat nişte jetoane şi automat nişte bere şi ne-am aşezat să-i vedem pe băieţii de la Coma, care chiar cântă. Şi cântă bine. Au urmat apoi Zdob şi Zdub, care au mai energizat cât de cât publicul „leneş”. Lumea oricum venise pentru Linkin Park, mulţi din curiozitate, alţii nostalgici şi poate şi o parte mai tânără (dar nu neapărat) de fani.

S-a terminat show-ul Z&Z iar după pauză, pe scenă, a apărut un steag al României (am auzit că din public) inscripţionat „Linkin Park„, împreună cu acel semn LP în centru, care a rămas pe tot timpul concertului. Începutul m-a prins întru-un moment de maximă fericire: reuşisem să trec de coada la pisoare. Mi-am făcut loc şi m-am întors la grup pe acordurile piesei Faint, cu încredere că sunetul va fi mult mai bun ca cel al trupelor din deschidere. Dezamăgitor, pentru că sunetul a fost cam la fel. S-a auzit încet şi mi s-a părut cam neclar. Să zicem că nici acustica nu era excepţională, dar nu scuză cam nimic.

Mie LP mi-au dat senzaţia de trupă care a venit, a cântat, şi-a luat banii şi a plecat. Sec. Nu au comunicat, nu au fost aproape de public şi, mai ales, nu au venit la bis. Poate din cauza sunetului, poate au avut avion de prins, poate că orice. E totuşi ceva nou, cel puţin pentru mine, pentru că nu am mai văzut concert fără bis, mai ales că publicul cerea insistent revenirea trupei pe scenă.

Mie nu mi-au transmis nimic şi nu pentru că nu au cântat bine, pentru că au cântat foarte bine. Probabil pentru că nu am fost niciodată fan şi pentru că nu mă omor după ei. Oricum, în afară de show-ul propriu-zis (cântat şi mişcat pe scenă) nu a existat altul. Spectatori am auzit că au fost în jur de 10000, ceea ce mi se pare puţin pentru o trupă ca LP. Preţurile acceptabile: o bere costa un jeton (5 lei jetonul), un sanviş costa 2 jetoane, iar chips-urile un jeton.

Speram că o să fie un concert la care o să mă împrietenesc cu trupa, dar nu am reuşit.

Bon Jovi, aceşti Michael Jackson încă în viaţă

Bon Jovi e muzică pentru piţipoance cu pretenţii de fete culte. Cel puţin aşa a ajuns. Nu mai bine ascultaţi voi Inna sau Rihanna? Vi s-ar potrivi mănuşă.

E o nouă modă în rândul fetelor cu nasul pe sus să se dea ascultătoare de rock. Bineînţeles că n-au de unde să ştie ce e ăla. Dar sună cool să zici că asculţi rock. Adică nu asculţi orice clubăreală comercială, ca toate colegele semidocte. Asculţi rock, frate. De exemplu Bon Jovi. Dacă Michael Jackson mi se pare muzică ascultată de manelişti undercover, Bon Jovi mi se pare muzică ascultată de pop-danceişti undercover. Ce e mai frumos decât s-o arzi pe muzica de pe 1 music channel şi, când vrei să fii mai cool, să faci karaoke pe Bon Jovi? Sau, şi mai tare, să mergi la concert Bon Jovi.

Îmi plac şi Bon Jovi şi Michael Jackson, nu vă mai căcaţi pe voi. Nu-i iubesc, dar nici nu-mi displac (deocamdată). Doar că mă enervează toată vâlva asta cu Bon Jovi. Brusc, Bon Jovi e la modă acum. Şi săracii există de prin ’83. Dar, dacă n-aveau concert în România, voi tot Vibe FM ascultaţi. La fel dacă nu murea Michael. Mă enervează să merg la concerte de genu’ ăsta. Mi se pare ceva de genu’ „hai să ne strângem toţi într-un loc, unde cântă unii, şi să ne entuziasmăm şi să ne prefacem că ne place, pentru că asta face toată lumea”. Probabil că în proporţie de vreo 95,7%, lumea ştie de la Bon Jovi vreo două melodii – alea cu care s-a promovat concertul pe la TV.

De exemplu, când am fost acum un an şi ceva la Amorphis, la Arenele Romane, e adevărat că lumea era mai puţină, dar ştia pentru cine a venit. E clar că nu erau dudui rătăcite, care să fi venit la concert Amorphis doar ca să se laude a doua zi la prietenele oligofrene. La urma urmei, cine rahat sunt şi Amorphis ăştia? Şi e o senzaţie unică să vezi că toată lumea ştie piesele şi să nu auzi în dreapta sau în stânga „Fată, asta ce molodie e? Tu o ştii, că eu nu o ştiu???”.

Fată, dar bon giovi nu era decât unu? De ce sunt mai mulţi pe scenă?

Concert aniversar Semne, în Iron City

Joi, 13 mai 2010, trupa Semne va concerta în clubul Iron City din Bucureşti.

Concertul are loc cu ocazia aniversării de 3 ani a trupei Semne.

Opening Act: Trupa Pick.

Iron City: Str. Blanari 21, Bucuresti.
Informatii sau rezervari la: 0747 59 88 33/ 0721 22 33 43