Tag Archives: snapto

Pe plajă

Dacă tot n-am mai scris, măcar am mai cântat:

8 ani de blog

Astazi s-au împlinit opt ani de blog. Deja m-am cam plictisit să amintesc la fiecare aniversare că articolele s-au rărit. Ieri am citit din urmă, să-mi amintesc despre ce am mai scris, și mi s-a făcut dor să scriu din nou. Noroc cu aniversarea asta, că m-a făcut să mai scriu două, trei rânduri.

Eu sper să revin și să apară scriitură mai des. Poate nu ajung să aniversez doar timpul care trece peste un site prăfuit. Și așa, nu știu dacă mai e cineva pe aici.

Blogul revine la vechea adresă

La început, adică în 2007, blogul exista la adresa danielgheorghe.wordpress.com. După care, în 2009, adică acum șase ani, mi-am cumpărat hosting și domeniu propriu: snapto.eu. Acum, după șase ani, adică în 2015, blogul revine la vechea adresă, adică danielgheorghe.wordpress.ro. Și acum, că am explicat cum s-a întâmplat, să vedem și de ce.

Când m-am apucat de blog, acum șapte ani și ceva, m-am apucat pentru că eram student, aveam mult timp liber, puțini bani, chef de aberat și de scris. După un timp (vreo doi ani) m-am gândit că am ceva bani în plus și ar merge un domeniu plus hosting, că poate mă apuc de ceva serios (dracu știe ce). După care timpul a început să fie din ce în ce mai puțin și ăla ocupat cu alte plăceri și nu prea am mai scris așa mult.

În prezent scriu rar și oricum nu câștig nimic din asta, așa că m-am gândit că dau, anual, niște bani și nu prea merită. Așa că am hotărât să revin pe bătrânul wordpress gratuit. Așadar vă aștept în vechiul loc, la adresa https://danielgheorghe.wordpress.com/.

7 ani de snapto.eu

S-au făcut șapte ani. Articolele au început să fie din ce în ce mai rare, dar sunt. Și asta e bine. La început mă gândeam că nu o să țină nici măcar un an chestia asta, dar m-am obișnuit și a început să îmi placă. Am avut parte de reacții și am continuat. Câteodată simt nevoia să zic chestii publice. Am impresia că țip la oameni și că ei chiar aud, că explic ceva și că ei înțeleg și chiar că fac mișto de unii și ei se oftică.

Atât mai am de zis acum.

Și nu uitați că există și pagină de Facebook: https://www.facebook.com/snapto.eu

 

N-am mai scris din iulie

N-am mai scris din iulie pentru că… habar nu am de ce. Adică știu, dar nu clar. Să zicem că au fost mai multe motive, unele dintre ele nu vreau sa le discut. Din câte am observat, uitându-mă pe statisticile traficului blogului, observ o scădere. E normal, nu ești nebun să intri undeva unde nu se mai scrie. E în regulă, nu am abandonat blogul ăsta, sau site, sau orice o fi.

Unul dintre micile motive pentru care nu am mai scris des este acela că pur și simplu m-am săturat să arăt cu degetul, să încerc să schimb lucruri și să fiu pro bun simț atâta timp cât asta nu îmi aduce nimic. Ce căcat? E timpul meu. Da, mă simt foarte bine pentru că știu că măcar puțin am schimbat câțiva oameni și pe alții măcar i-am făcut să se gândească la lucruri într-un alt mod, dar e prea puțin. Poate sunt lacom, nu mă mulțumesc cu puțin când știu că ar trebui să fie mai mult.

Dacă îmi fac „un selfie” și îl postez pe Facebook o să primesc mai multe like-uri decât dacă scriu ceva interesant sau dacă postez o melodie bună. Nu, nu mă interesează like-urile, nu despre asta e vorba. Mă interesează că unii apreciază căcaturile banale și neinteresante și nu apreciază ceva bun. Pentru că e mai simplu, e mai pe ințelesul proștilor, e mai „la modă”, e mai „ce face toată lumea”. Dacă am altă părere sunt „hater”.

Pentru moment nu vreau să schimb nimic, pentru că asta nu îmi aduce nimic. Vreau să fiu acest Capatos al lumii mele în care întărât subtil, dau lumii ce vrea, sunt ipocrit și lumea mă apreciază și pare că îmi e prietenă. Pare. În rest, aici, pe blog, încerc să rămân același, puțin mai tăcut, că n-are rost și n-am cu cine.

 

6 ani de snapto.eu

Mare nebunie, mare! (pe dracu) Astazi s-au împlinit șase ani de când există acest blog şi într-un fel mă bucur de asta. E mare lucru să te ţii de o activitate timp de şase ani, oricare ar fi aia. Spun că e mare lucru pentru că te poţi opri oricând, din cauză că te-ai plictisit, din cauză că nu-ţi aduce profit, din cauză că ţi-e lene sau din oricare altă cauză. În fine, eu nu m-am oprit, probabil pentru că nu am nicio aşteptare şi pentru că fac asta de plăcere, când am chef.

Ca în fiecare an, vă mulţumesc celor care aţi citit, aţi comentat sau ce aţi mai făcut voi pe aici. Aştept oricând sugestii, idei de articole, întrebări, cereri şi nelămuriri din partea voastră. Dacă am timp, mă ocup, dacă nu, găsesc eu cândva. Am mai zis că articolele s-au mai rărit din cauza timpului în mare parte, dar şi din alte cauze. Am mai şi şters din cele vechi şi fără sens. Timpul trece, evoluăm, ne schimbăm şi, când ne uităm în urmă, ne dăm seama că am înţeles nişte chestii, de-aia îmi place mie să am la ce mă uita din trecut.

Nu uitaţi că snapto.eu este şi pe Facebook aici: https://www.facebook.com/snapto.eu

Să nu vinzi nimic, nici măcar cuvinte

Şi nu putea să fie lansare de album fără un cover:

We Found Love

Acum vreo două săptămâni, m-am mai jucat puţin cu chitara, iar azi mi-am adus aminte:

5 ani de snapto.eu

Nici nu îmi mai vine să spun că snapto.eu există de cinci ani. Scriu din ce în ce mai rar şi, dacă nu aveam obiceiul de a mă mai uita, din când în când, cu exact un an în urmă, ca să văd ce scriam pe atunci, uitam că astăzi s-au adunat cinci ani de când am deschis acest blog.

La fel ca anul trecut, justific raritatea articolelor prin lipsa de timp şi, recunosc, câteodată şi de chef. Oricum, cine vrea să afle când scriu, poate să afle uşor: facebook, twitter, RSS şi altele. Când am deschis blogul, am zis că îl voi ţine pentru mult timp, indiferent de ce se va întâmpla, şi aşa am făcut. O să merg în continuare pe varianta asta, chiar dacă scriitura e rară, pentru că nu mă aleargă nimeni să scriu mai des, nu scriu de dragul de a scrie dacă nu am ceva de transmis şi în general mă ajută la mai multe lucruri care ţin de evoluţia gândirii mele.

Normal că dacă vreodată vreţi să scriu despre ceva anume sunteţi bine-veniţi. Propuneţi şi eu am posibilitatea, în funcţie de timp/chef/pricepere, să scriu despre acel lucru sau să nu scriu. Accept şi sfaturi, şi propuneri, şi reproşuri şi în general orice gând argumentat. Vă mulţumesc celor care sunteţi abonaţi prin RSS, celor care comentaţi, celor care citiţi şi celor care aşteptaţi mereu următorul articol. Eu o să scriu indiferent de câţi cititori o să am. Am şi o vorbă pe acelaşi principiu: joc în propriul meu film, cu sala goală (dacă e nevoie). Până una-alta, aroganţa din poză e doar o glumă, iar nişte cifre stau aşa:

Articole: 1100
Comentarii: 3064
Tags: 2557

Ea crede

Duminică am avut puţin timp liber, aşa că am mai marcat un cover. De data asta după „Pistol cu Capse„: